Cos de cumparaturi
În stoc
ATENŢIE: Ultimele bucăţi în stoc!
Availability date:
4118
De ce ne place?
Un joc simpatic și antrenant al atenției, în care toți vor juca simultan și vor încerca să scape de cărți. Este perfect pentru serile de jocuri împreună cu familia și prietenii, în pauze cu colegii sau de luat în călătorii.
Cum îi ajută pe copii?
Jocul antrenează gândirea analitică, rapiditatea și concentrarea, jucătorii fiind simultan provocați să găsească elementul comun dintre cartea sa și cea din mijlocul mesei.
Cum se joacă?
Obiectivul jocului este să scapi cât mai repede de cărțile din mănă, creând o pereche între cuvântul scris și culoarea cu care e scris. Cărțile se amestecă bine, se împart toate în mod egal și începe jocul. Cărțile au o culoare scrisă, o culoare cu care este scris cuvântul și uneori pete de alte culori. În același timp jucătorii întorc prima carte din teancul propriu și dacă pe cartea sa scrie cu aceeași sau este scrisă aceeași culoare cu cea din mijlocul mesei, atunci o pune peste și astfel a scăpat de ea.
Exemplu:
În mijlocul mesei este întoarsă o carte pe care scrie cuvântul "portocaliu" cu albastru. Peste aceasta se poate pune orice carte cu scris portocaliu sau orice carte pe care este scris portocaliu indiferent de culoare.
Seamănă cu jocul Dobble, Voodoo Mania și Hands up!
33,55 lei 33,55 lei
79,31 lei 79,31 lei
105,75 lei 105,75 lei
67,11 lei 67,11 lei
116,93 lei 116,93 lei
49,82 lei 49,82 lei
49,82 lei 49,82 lei
66,09 lei 66,09 lei
29,49 lei 29,49 lei
137,27 lei 137,27 lei
55,92 lei 55,92 lei
86,43 lei 86,43 lei
70,16 lei 70,16 lei
118,05 lei -10% 131,17 lei
59,99 lei 59,99 lei
75,24 lei 75,24 lei
31,52 lei 31,52 lei
77,79 lei -10% 86,43 lei
76,26 lei 76,26 lei
91,51 lei 91,51 lei
127,10 lei 127,10 lei
55,92 lei 55,92 lei
81,45 lei -10% 90,50 lei
50,33 lei -10% 55,92 lei
43,72 lei 43,72 lei
43,72 lei 43,72 lei
73,21 lei 73,21 lei
43,72 lei 43,72 lei
58,97 lei 58,97 lei
57,96 lei 57,96 lei
167,77 lei
103,71 lei
103,71 lei
28,47 lei
147,44 lei
29,49 lei
122,02 lei
70,16 lei
43,24 lei
70,16 lei