Cos de cumparaturi
O selecție, atent realizată, a celor mai frumoase cărți educative pentru copii.
Cu ajutorul acestor activități copiii își vor exersa memoria și vor învăța mici trucuri pentru a reține informațiile. De la 6 ani
Cele 52 de cartonașe ilustrate îi vor ajuta pe copii mici trucuri pentru pentru a-și face temele, de exemplu: cum să rețină date istorice, cum să facă scderi în minte, cum să conjuge verbele, cum să memoreze mai ușor etc.
Cu ajutorul acestor activități copiii vor învăța cum să își recunoască emoțiile, să le înteleagă, să le accepte și să învețe cum să nu se lase copleșiți de ele. Deși furia, tristețea și frica sunt emoții mai puțin plăcute ca veselia sau bucuria, ...
STEM în 15 minute e plină de idei practice antrenante care vor implica și inspira copiii. Conţine 40 de exerciţii ușor de înţeles din domeniile STEM, pe care le pot folosi atât învăţătorii, cât și părinţii, acasă, cu copiii lor. De la 5 ani
Pune creionul pe imagine și lasă cartea să-ți vorbească! Colecția Răspundel Istețel este un concept educațional inovator, adresat atât copiilor preșcolari, cât și celor mai mari. Datorită creionului electronic, cărțile pot fi "citite" și de ...
Pune creionul pe imagine și lasă cartea să-ți vorbească! Colecția Răspundel Istețel este un concept educațional inovator, adresat atât copiilor preșcolari, cât și celor mai mari. Datorită creionului electronic, cărțile pot fi "citite" și de ...
Copiii vor face cunostinta cu animale si plante din intreaga lume si vor afla ce sunete fac precum si alte informatii interesante despre ele.
Prin intermediul acestei carti copiii invata sa recunoasca numere, litere, culori si forme, si sa obtina multe alte informatii utile pentru dezvoltarea lor.
Aceasta carte este perfecta pentru a invata limba engleza daca sunteti incepator sau intermediar.
Setul conține 52 de jetoane care îl vor ajuta pe copil diverse trucuri matematice, astfel încât adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea și procentele să devină o plăcere.
Cartea conține ilustrații cu diferite situații în care se pot afla copii. Ce se poate întâmpla dacă nu îți aștepți rândul vs. Ce se întâmpla când îți aștepți rândul. Când copiii nu sunt amabili vs. Când sunt amabili. Recurgeți la abțibildurile cu ...
Cartea conține numeroase jocuri cu activități variate, cu niveluri de dificultate progresive. Paginile de completat, de citit, de identificat cuvintele greșite și de alcătuit propoziții îi vor ajuta pe copii să exerseze cititul și scrisul într-un ...
Pachetul conține 40 de fișe cu activități legate de corpul uman, animale domestice și sălbatice, habitatul animalelor, legume și fructe, meserii, reguli de circulație, anotimpuri, cunoașterea naturii. De asemenea, conține o cariocă nepermanentă, ...
Ce animal are cel mai mare os din lume? Dar cel mai mic? Sau cel mai ascuțit? În această carte veți descoperi, împreună cu copilul, cele zece animale incredibile. Studiați împreună scheletele și citiți indiciile ca să ghiciți ce animal ...
Cei mici se vor distra cu aceste activități creative în timp ce vor învăța să descifreze cuvintele pe care nu le pot citi încă dar pe care le vor întâlni la tot pasul: despre micul dejun, care sunt numele animalelor, numele obiectelor, fructele ...
Ce este matematica? La ce ne poate ajuta ea? Ridicând clapetele, cei mici pot descoperi cât de fascinantă poate fi, văzându-i aplicațiile practice din viața reală. Nr. Pagini: 16 (cu 86 de clapete)
Ce este în spațiu? Cum a apărut spațiul? Cine îl studiază? Acum cei mici pot afla, într-un mod interactiv, secretele fascinante ale universului nostru, de la începutul timpului până la viitoarele misiuni spațiale. Nr. Pagini: 16 (cu 54 de clapete)
Cățelușul călător se lasă purtat de vânt în balonul său cu aer cald către un ținut îndepărtat. În această cărticică cei mici învață despre animalele sălbatice într-un mod amuzant și plăcut cu ajutorul unor joculețe simpatice de asociere. Copertă: ...
Dor Puișor locuiește la fermă cu prietenii lui și vrea să se joace. În această cărticică cei mici învață despre animalele de la fermă într-un mod amuzant și plăcut cu ajutorul unor joculețe simpatice de asociere. Copertă: CartonatăNr. Pagini: 18
Această uimitoare carte cu jocuri și activități incitante îi va ține ocupați pe cei mici într-un mod cu totul creativ, provocându-i și dezvoltându-le gândirea analitică și imaginația. Descifrează codurile spionilor, dezleagă misterele matematice ...
Planeta noastră adăposteşte peste opt milioane de specii de animale – de la mica pasăre colibri până la gigantica balenă-albastră. Călătoreşte pe pământ, pe mare şi prin aer pentru a descoperi lumea animalelor. Nr. de pagini: 128
Seria IQ FOCUS ajută copii să-și îmbunătățească atenția și, implicit, să-și dezvolte perseverența și puterea de concentrare. Cele 40 de fișe refolosibile antrenează spiritul de observație, dezvoltă motricitatea fină, exersând ținerea corectă a ...
Seria IQ FOCUS ajută copii să-și îmbunătățească atenția, implicit, să-și dezvolte perseverența și puterea de concentrare. Cele 40 de fișe refolosibile antrenează spiritul de observație, dezvoltă motricitatea fină, exersând ținerea corectă a ...
Seria IQ FOCUS ajută copii să-și îmbunătățească atenția, să-și dezvolte perseverența și puterea de concentrare. Cele 40 de fișe refolosibile antrenează spiritul de observație, dezvoltă motricitatea fină, exersând ținerea corectă a instrumentului ...
Seria IQ FOCUS ajută copii să-și îmbunătățească atenția, să-și dezvolte perseverența și puterea de concentrare. Cele 40 de fișe refolosibile antrenează spiritul de observație, dezvoltă motricitatea fină, exersând ținerea corectă a instrumentului ...
Seria IQ FOCUS ajută copii să-și îmbunătățească atenția, să-și dezvolte perseverența și puterea de concentrare. Cele 40 de fișe refolosibile antrenează spiritul de observație, dezvoltă motricitatea fină, exersând ținerea corectă a instrumentului ...
Pachetul conține 40 de fișe cu activități legate de fructe și legume, faună, floră, fenomene ale naturii, lunile anului, măsurarea timpului, Sistemul Solar, alimentație corectă și ocrotirea mediului înconjurător. De asemenea, conține o cariocă ...
Pachetul conține 41 de cărți de joc cu întrebări și răspunsuri despre județele și reședințele de județ, o carte de joc despre municipiul București, 5 carduri „bonus” cu întrebări din geografie, istorie, literatură, artă și invenții românești, 2 ...
Caietul conține 70 de ilustrații realiste care înfățișează viețuitoare, plante sau activități specific montane. Caietul urmărește atât exersarea citirii, îmbogățirea vocabularului, cât și familiarizarea cu denumirile specifice. Caietul este ...
Caietul conține 70 de ilustrații realiste care înfățișează flori sau insecte pe care le întâlnim în grădină. Caietul urmărește atât exersarea citirii, îmbogățirea vocabularului, cât și familiarizarea cu denumirile specifice. Caietul este liniat ...
Caietul urmărește atât exersarea citirii, cât și îmbogățirea vocabularului. Cartonașele incluse conțin fotografii color cu specii de flori, acestea ajutându-i pe cei mici cu familiarizarea denumirilor. Caietul este liniat pentru a ajuta copilul ...
Caietul urmărește atât exersarea citirii, cât și îmbogățirea vocabularului. Cartonașele incluse conțin fotografii color cu insecte și păsări, acestea ajutându-i pe cei mici cu familiarizarea denumirilor. Caietul este liniat pentru a ajuta copilul ...
Cartea conține activități distractive de recunoaștere a sensului cuvintelor (sinonime, antonime, omonime), de citire și de încurajare a povestirii. Seria caiețelelor ”Activități de zi cu zi” urmărește dezvoltarea copilului de-a lungul copilăriei ...
Cartea conține activități distractive de numărare până la 20, de dezvoltare a perspicacității și de stimulare a gândirii matematice, precum și adunări și scăderi simple, fără trecere peste ordin. Seria caiețelelor ”Activități de zi cu zi” ...
Cartea conține activități cu tematică diversă: legume și fructe, animalele și mediul lor de viață, anotimpuri, circuitul apei în natură, părțile unei plante, forme de relief, Sistemul Solar, zilele săptămânii, ceasul și multe altele. Seria ...
Cartea conține activități care pun accentul atât pe însușirea unui comportament corect, cât și pe identificarea situațiilor de risc, incluzând acțiunile care trebuie urmate în astfel de circumstanțe. Seria caiețelelor ”Activități de zi cu zi” ...
Seria IQ de la MultiQ este dedicată dezvoltării inteligenței logico-matematice și a celei lingvistice. Inteligența logico-matematică vizează capacitatea de a rezolva probleme abstracte. Cartea ajută la exersarea atenției și a concentrării, ...
Seria IQ de la MultiQ este dedicată dezvoltării inteligenței logico-matematice și a celei lingvistice. Inteligența logico-matematică vizează capacitatea de a rezolva probleme abstracte. Cartea ajută la exersarea atenției și a concentrării, ...
Este un joc educativ de cărți care îi invață despre animale, încurajându-i să socializeze cu ceilalți copii și îmbogățindu-și vocabularul. Pachetul conține 32 de carduri, împărțite în 8 cvartete. Fiecare cvartet conține un grup de patru animale ...
Este un joc educativ de cărți care îi invață pe copii despre diverse familii de legume și fructe, încurajându-i să socializeze cu ceilalți copii și îmbogățindu-și vocabularul. Pachetul conține 32 de carduri, împărțite în 8 cvartete. Fiecare ...
Este un joc educativ de cărți care îi invață pe copii despre diverse mijloace de transport, încurajându-i să socializeze cu ceilalți copii. Pachetul conține 32 de carduri, împărțite în 8 cvartete. Fiecare cvartet conține un grup de patru mijloace ...
Este un joc educativ de cărți care îi invață pe copii să memoreze personajele principale din cele mai îndrăgite povești, încurajându-i să socializeze cu ceilalți copii. Pachetul conține 32 de carduri, împărțite în 8 cvartete. Fiecare cvartet ...
Este un joc educativ de cărți care îi invață pe copii care sunt simbolurile culturale ale diverselor tări și culturi, încurajându-i pe aceștia să socializeze cu ceilalții. Pachetul conține 32 de carduri, împărțite în 8 cvartete. Fiecare cvartet ...
Flippo: Fracțiile ajută copilul să înțeleagă ce este o fracție și în câte moduri se poate reprezenta ea. Astfel, va putea să asocieze clasicelor „felii de pizza” fracții, procente și numere zecimale. Sistemul de autoverificare este unul simplu și ...
Este un joc de dezvoltare a gândirii logice și de recunoaștere a emoțiilor, care ajută copii să recunoască șase emoții principale: bucurie, tristețe, furie, spaimă, mirare, plictiseală și entuziasm, ilustrate prin intermediul emoticoanelor. Nr. ...